Fortele armate iraniene au testat, sâmbătă, sistemul rusesc de apărare antiaeriană S-300, care a fost livrat recent în Iran, în timpul unei serii de aplicații militare sub numele de cod „Damavand”.
Sistemul de aparare S-300, cu combustibil lichid, a fost testat, în prezența oficialilor militari și ai guvernului iranian, cu scopul de a evalua performanțele sale, folosind mai multe ținte și rachete în zbor.
Un alt scop urmărit aplicație a fost evaluarea capacității sistemului S-300 în confruntarea cu obiective care prezintă o secțiune radar redusă și a amenințărilor balistice, precum și capacitatea forțelor aeriene de apărare de a utiliza scutul de apărare.
In timpul aplicațiilor, au fost evaluate diferitele etape de detectare, depistare, urmărire și interceptare a amenințărilor inamice prin S-300, într-un scenariu de război electronic, tintele fiind toate distruse de sistemul de rachete.
Testul a venit la câteva zile după ce ministrul adjunct al Apărării, generalul de brigadă Amir Hatami, a declarat, miercuri, că Iranul este forțat să lucreze la versiunea sa home-made (de fabricatie proprie) , numită Bavar (Credința) 373, a sistemului sofisticat de apărare antirachetă rusesc S-300.
„Se fac eforturi de muncă constante cu privire la sistemul de rachete Bavar 373 și o serie de teste au fost desfășurate în cadrul acestui sistem; iar aceste teste vor continua pana la data de livrare”, a declarat generalul Hatami.
Întrebat dacă scutul iranian de apărare aeriană a fost testat împotriva rachetelor balistice, vice-ministrul a declarat că toate proiectele defensive, inclusiv dezvoltarea acestui sistem de rachete, înaintează, în conformitate cu planurile aprobate.
Iranul a proiectat și dezvoltat propria versiune a scutului antirachetă S-300 după ce rușii au ridicat din umeri privind livrarea sistemului lor de apărare anti-rachetă avansat (S-400) în Iran sub pretextul sancțiunilor Consiliului de Securitate al ONU.
Versiunea iraniană are caracteristici superioare modelului original rusesc, deoarece se bucură de o mobilitate sporită, agilitate și reducerea timpului de pregătire-lansare.
Comandanții iranieni au declarat anterior că Bavar 373 este similar modelului original rusesc și intercepteaza urme și obiective de mare altitudine.
După înlăturarea sancțiunilor, Rusia a livrat sisteme de apărare aeriană S-300 către Iran, în cadrul contractului existent.
În remarci relevante din august anul trecut, comandantul Bazei de aparare aeriana Khatam ol-Anbia, general de brigadă Farzad Esmayeeli, a spus că „sistemul de apărare radar și rachete, Bavar-373, este un supliment puternic și pe deplin indigen pentru sistemul de apărare S-300, care va fi pus în funcțiune în curând”.
„S-300 și sistemele Bavar-373 vor fi extrem de letale pentru inamic”, a adăugat el.
Notând că Iranul construiește și alte două sisteme de apărare numite Talash2 și Talash3, Esmayeeli a declarat că țara nu mai are nevoie de sistemul rusesc de rachete S-400.